Ultimele subiecte
» Sa ne amuzam un pic!
Scris de Geta 09/12/17, 04:29 pm

» Topicul de barfe fara frontiere
Scris de TAVI 09/12/17, 11:56 am

» Bancuri misto
Scris de Geta 06/12/17, 03:45 pm

» Blue Caffee!!...
Scris de Enola 22/11/17, 08:58 am

» Raze de luna...
Scris de Casiana 08/11/17, 06:50 pm

» Spala-ma de pacate,ploaie!
Scris de Casiana 08/11/17, 06:42 pm

» Ton-Tu
Scris de Casiana 08/11/17, 06:39 pm

» Noapte buna!
Scris de Casiana 08/11/17, 06:34 pm

» Fereastra deschisa spre lume...
Scris de Casiana 08/11/17, 06:31 pm

» Sarbatori Religioase si Nationale
Scris de Enola 08/11/17, 10:05 am

» Sa ne traiasca Vlavi !
Scris de Enola 31/10/17, 07:00 am

» La mulţi ani, tata lui Forum Family!
Scris de TAVI 24/10/17, 12:03 pm

» Vorbe înţelepte
Scris de TAVI 14/10/17, 02:49 am

» Despre prietenie
Scris de Enola 13/10/17, 11:27 am

» Enola, azi ești sărbătorită!
Scris de Enola 02/10/17, 12:37 pm

» De ce NU m-am lasat de fumat?!
Scris de Casiana 17/09/17, 06:20 pm

» Libertatea florilor
Scris de Casiana 17/09/17, 06:12 pm

» Toamna din noi
Scris de Casiana 17/09/17, 06:02 pm

» La multi ani, Leo!!....La multi ani, Trident !!
Scris de Casiana 04/08/17, 10:30 pm

» Pentru oaia ratacitoare .....
Scris de Enola 02/08/17, 02:29 pm

» Omul din oglinda
Scris de elenita 11/05/17, 06:22 am

» Poezia , hrana pentru suflet
Scris de Quanchi 03/05/17, 01:45 am

» Ce palaria mea !?
Scris de Quanchi 02/05/17, 01:17 am

» Memories ....
Scris de Enola 01/05/17, 01:19 pm

» Papusi...papusi...
Scris de elenita 30/04/17, 07:04 am

» Ciocolata pentru Vlavi !
Scris de Quanchi 30/04/17, 02:24 am

» Look into my eyes
Scris de Quanchi 30/04/17, 02:10 am

» cum rezistati fara masina(autoturism)
Scris de Vlavi 29/04/17, 06:08 pm

» Pe aripile vantului ....
Scris de Enola 19/04/17, 07:13 pm

» Arta de sub foarfeca
Scris de elenita 09/04/17, 08:37 am

» Love and Pearls
Scris de Vlavi 07/04/17, 06:31 am

» Scrisori pentru un necunoscut
Scris de Quanchi 31/03/17, 07:23 pm

» Unde eşti, primăvara mea?
Scris de Quanchi 31/03/17, 06:05 pm

» Nu tranti usa cand pleci !
Scris de Enola 31/03/17, 01:35 pm

» Sunt în vârstă şi nu mi-e ruşine de asta
Scris de Quanchi 30/03/17, 01:59 am

Curs Valutar

Caffee -Blog

Pagina 4 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 05/06/10, 08:55 pm

O sa va supun ochisorilor un text care pe mine m-a amuzat cumplit la
vremea cand o iesit din putzul gandirii....


O mie si una de zile si nopti cu personaje din tara tuturor
posibilitatilor





"Buna, numele meu este Silvy si am vazut ca pe aici lumea poate sa-si
deschida sufletul, sunteti uniti si oferiti compasiune celor care au nu
au bani de psihiatru. O sa va spun si io povestea mea.

Pe Emil l-am cunoscut in vara anului 90, in Istambul, pe atunci
obtinusem un post de hostesa in fata unui motel din mahalalele
invecinate osman beiului. Ziua lucram ca trading agent in bazar si
faceam naveta in fiecare saptamina acasa,la bucuresti pentru a duce
marfa unei matroane de butic de pe calea victoriei. Postul il obtinusem
cu sacrificii, a trebuit sa ma ingras 10 kilograme si sa-mi oxigenez
paru aproape de limita incinerarii pentru a face fata concurentei.Intr-o
dupa-amiaza,extenuata de drumurile facute prin buticuri si cu corpul
invinetit dureros de pipaiturile aferente tocmelilor si de peretii
cabinei de proba, dar cu stisfactia ca in schimbul a 10 dolari obtinusem
2 casetofoane panasoanic, 5 perechi de blugi levi starus si 4 fiare ca
calcat dillips si 10 parfumuri cu apa de vanilie arpege, am hotarit sa
renunt la tura de seara si cu o bagheta complexa am intrat intr-un
netcafe.


Acolo, pe chat, l-am cunoscut pe Emil.M-a cucerit umorul lui vulgar
si conventionalismul lui. Cind i-am trimis o poza cu mine si a mai auzit
si cu ce ma ocupam mi-a spus ca sunt jumatatea lui perfecta, imaginea
lui in oglinda.Image Mi-a povestit ca este un baiat de milioane, am
crezut ca exagereaza,eu cred ca nici un barbat nu valoreaza milioane,
poate doar daca scoate diamante pe fund.Dar era incintatoare inocenta si
sinceritatea cu care mi-a povestit tragediile vietii lui de imipegat
intr-o gara din Lingönping.


Si cind l-am vazut si-n poza, inalt, blond, bronzat,cu ochi albastru
si zimbet mereu pertinent,mi-am pierdut simtul ratiunii.Climaxul a avut
loc doua luni mai tirziu cind, in cautarea unuia, alain delon (m-a dat
pe spate abnegatia lui fata de cineva) Emil a facut o vizita in orasul
de pe bosfor.Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor cind am auzit ca
barbatul acela irezistibil vine sa ma ia si sa faca din mine o a doua
regina a Suediei.


Ne-am intilnit, pe seara, in fata motelului la care lucram si unde
eu aveam o camera mereu rezervata. Lui cica ii furasera cartile de
credit si toti banii, in timp ce cotrobalea prin buticul De Beers din
duty free-ul aeroportului pentru a-mi cumpara un inel. Era schimbat,
chica blonda i se rarise pina la castaniu si arata obosit, cica zburase
Götteborg-Istanbul prin Kinshasa. I-am propus sa faca un dus pina
despachetez eu kebabul s-a dezbracat si-a scos ghiulul de pe degetul mic
si atunci i-am observat palmele ridate de singuratatea oprimanta.


Si unghia degetului mic, ilustratie a vremii ploioase, plina de
ceara pe care baiatul de milioane a riciit-o cu grija cu un cutitas
pastrat in jacheta cadrilata inainte de a introduce-o intr-un tub de
propanolol.

M-am speriat,credeam ca sufera cu inima, dar m-a sigurat ca
recipientul nu-i apartine, il avea de la fosta lui sotie si ca ceara o
foloseste pentru a-si lustrui pantofii dar ca a incercat-o si pe usile
sifonierului. Am petrecut cu el o seara de neuitat, care, cu siguranta,
pe lumea cealalta ma va arunca pentru cel putin 2 ani in purgatoriu. nu
mai intilnisem pina la el pe cineva, posesor al unui obiect de o
inexistenta utilitate. atit de pasional si plin de energie,ca un armasar
de curse...cu trei picioare.

Minune dumnezeiasca a fost rodul iubirii noastre, Varzarel l-am
numit, in amintirea acelei nopti petrecute impreuna.


Pe Emil l-am mai vazut ulterior dupa muuuulti ani, m-am trezit cu el
la usa duplexului meu din Unirii, venise sa-mi ceara un imprumut pentru
a-si plati datoriile la unu, Nexus. I-am zis ca n-am bani si mi-a
replicat tzifnos:"idioato, cum poti sa ma mintzi in fata ca n-ai, ca vad
ca ai ceas la mina".I-am trintit usa in nas, ca aveam ferestrele
deschise peste tot si se facea curent...Dar a trebuit sa recunosc ca era
un baiat de milioane.Atitea perle scoase pe gura..."


(blog cutia cu litere)



avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 08/06/10, 07:10 am

Eno, acesta e textul despre care îţi povesteam că are ataşată poza bătrânului cu câinele.

Rouă din Rai
Cătălin Andrioaie


Ora patru şi jumătate, după-amiaza…teoretic,
era după-amiază.

Însă nimic nu dădea de înţeles că nu cu mult timp în urmă a fost ora
mesei. Cerul nu avea nori, căci un nor cenuşiu era el tot; iar, dacă încercai
să îl analizezi mai mult, imediat te plesnea cu o picătură.

Stropii de ploaie nu erau mulţi, dar avertizau pe cei atenţi de o
năvălire ulterioară mult mai numeroasă. Deocamdată, la fiecare strop care
atingea pământul, mai adăugăm trei frunze galben-roşiatice care-l acopereau ca
pe o ruşine. Fiecare strop era încarcerat, imediat ce se rostogolea, decătre o
mână de frunze ameţite. Vântul era mândru în acea

după-amiază de toamnă.
[/b]Făcea el ce făcea şi sufla în
lumânările din fiecare copac. Până la urmă, avea şi el dreptate. Simţea că este
ziua lui. Şi mulţi au fost de acord. Aerul era gras şi supărat. Trebuia să îi
suporte pe toţi şi toate, dar cel mai mult îl enervau particulele de colb care
credeau că el e vreun fel de derdeluş. Strigau toate frenetice şi îi produceau
aceeaşi ură ca şi un lac plin de ţânţari, în mijlocul verii. Dar ce să-i faci,
trece el şi peste asta! A avut şi boli mai grave.
Cu vântul nu te pui.
Unde te trimite, acolo te duci. De ziua vântului, aerul trebuie să suporte
milioanele de purici gri. Aerul

era bolnav.

Senzorul de lumină al maşinii s-a autosesiză şi aprinse farurile. Tudor
intră pe o alee lăturalnică pentru a evita bulucul de la următorul semafor.
Merse 500 de metri şi apoi făcu stânga. Alţi 300 de metri şi dreapta. 800 de
metri înainte, frână

bruscă – doi copii alergau naivi şi inocenţi din calea ploii, alţi două
sute de metri înainte, stânga, dreapta şi iată aleea cu blocul în care locuia.
Încet, se strecură printre cele două şiruri de maşini. Auzi un pocnet şi
observă cu coada ochiului că atinse oglinda cuiva. Opri şi dădu un pic înapoi.
Văzu că nu făcuse nicio pagubă. Îşi continuă drumul alene, impasibil. Nu peste
mult timp, ajunse în dreptul locului său de parcare. Acesta, după cum se
aştepta, era ocupat.
Cunoştea maşina care
îl reţinea pentru moment. Era a unui prieten dintre ai săi: Marcel. Aşa
că nu opri. Trecu şi pe lângă maşina nevestei sale – un Sedan roşu.

Parcă la câţiva zeci de metri mai în faţă – unde se aflau locurile de
parcare fără plată. Opri motorul. Coborî şi i se confirmă faptul că nicio
lumină nu era aprinsă la el în apartament. Zâmbi şi urcă din nou în maşină.
Roti puţin cheile în contact şi deschise geamul. Apoi se scotoci prin buzunarul
sacoului negru. Scoase un pachet neînceput de ţigări, îl desfăcu şi apoi îl
adulmecă preţ de câteva momente bune. Se îndreaptă în scaun şi repoziţionă
oglinda pentru a se putea vedea mai bine. Îşi aruncă o privire, ochi-în-ochi.
Scoase o ţigară şi o aprinse.

De nouă ani nu mai fumase. Din ziua în care aflase că va fi tată.
Trase un fum în el şi expiră, cu un sentiment de bucurie în suflet. În
timp ce fumă, se fixă din nou în oglindă şi spuse: La 23 de ani era mai simplu!
Aveai mai multe vicii, dar şi mai mulţi prieteni…lăsă ochii în jos şi continuă:
adevăraţi…

Dintr-o dată îşi aminti! Pe scaunul din dreapta stătea aruncat
diplomatul său. Aruncă ţigara pe geam. Apoi deschise diplomatul. Luă pistolul
şi îl puse între scaun şi frâna de mână. Scoase un teanc de acte şi caută un
pix. După ce îl găsi, începu să semneze documentele: Demisie – Domnule Director
al…luă foaia, o mototoli şi o aruncă în torpedou. Caută telefonul, iar după ce
îl găsi, tastă numărul şefului său:

- Bună, Andrei! Vroiam să îţi spun că astăzi nu am fost bolnav şi, prin
urmare, am minţit când am spus asta drept scuză pentru lipsa mea de azi. De
fapt, adevărul este că urăsc banca, urăsc ipocrizia şi te urăsc şi pe tine.
Dar, dacă o ţii tot aşa, eu sunt sigur că vei ajunge undeva în conducerea
regională – oricum, vei fi mare. Numai nu uita: pupă în fund tot ce prinzi!
Da…cam asta e…A, şi altceva, nici mâine nu vin!

Închise telefonul fără a-l lăsa pe interlocutor să reacţioneze.
Chicoti puţin, apoi redeveni serios. Verifică atent fiecare foaie din
teancul de hârţoage – conturi bancare, rate la maşină, rate la casă, condiţii,
clauze etc. Ultima foaie era scrisă chiar de el. Începea cu Dragă
Gabriel…imediat luă toate foile şi le puse la loc în diplomat. Închise
diplomatul şi formă un număr de telefon.

- Bună, mamă, unde eşti? Aţi ajuns la cofetărie? Păi de ce nu mi-ai
spus, că veneam mai repede! Da…Bine…Hai că…Nu, nu, staţi acolo că vin eu…Da,
sigur…Hai pa…

Închise telefonul. Roti, din nou, cheia în contact şi închise geamul.
Scoase cheile, ieşi din maşină. Porni alarma şi îşi bagă cheile în buzunarul
drept al sacoului. Pentru că îi era frig, îşi trase gulerul peste gâtul
dezgolit. Înaintă încet prin bălţile care ameninţau a se face şi mai mari. În
cinci minute ajunse la cofetăria cu pricina. Se opri în faţa uşii de la intrare
şi, deşi ploua destul de bine, nu intră imediat.

Undeva, în colţul cofetăriei, stăteau mama sa şi fiul său, Gabriel. Se
uită la ei preţ de câteva secunde şi zâmbi ca un tată mândru ce era.
Deschise uşa şi dădu să intre,
dar îşi aduse aminte de diplomat. Se uită la ceas: 5:03. Lasă uşa să se
izbească şi alergă spre maşină. 7 minute mai târziu deschise aceeaşi uşă, dar,
de această dată, avea şi diplomatul

cu el. Ajuns la masa celor doi, după ce îşi sărută mama şi copilul:

- De ce plângi, Gabi?
- Mai vreau o prăjitură şi buni nu mă lasă!
- Aşa deci, îngână Tudor cu un surâs pe buze.
- Vai, dar văd că eşti ud tot, interveni mama. De câte ori ţi-am spus
să porţi tot timpul o umbrelă la tine toamna?!

- De multe ori, mamă! răspunse Tudor tandru fără a-şi ridica ochii de
la fiul său.

- Gabi, nu mai plânge, uite buni se duce mai acuş să îţi mai ia o
amandină.

- Nu e bine ca la vârsta lui să mănânce prea mult dulce! protestă
bunica.

Asta nu făcu decât să sporească accesele de plâns ale băiatului.
Atunci, Tudor se uită foarte calm şi cu subînţeles la mama sa. Aceasta
se ridică şi, în timp ce se îndrepta înspre vitrina plină cu ispite dulci,
spuse tare: Bine, bine!

Ştergându-i lacrimile fiului său, Tudor vorbi foarte calm şi protectiv:
- Gabi, uite buni îţi aduce prăjitura, iar eu îţi spun o poveste dacă
vrei.

Copilul reacţionă imediat:
- Da, tati, te rog! Ştii că îmi plac poveştile tale, te rog, tati!
- Bine, dar să ştii că asta nu e chiar o poveste, este ceva ce s-a
întâmplat.

- Aşa sunt toate, spuse dulce bunica, întorcându-se cu o nouă amandină.
Tudor scutură zâmbitor din cap, privindu-şi mama şi continuă la
insistenţele fiului său.

- Dumnezeu a creat lumea.
- Ştiu asta, mi-a spus doamna învăţătoare! completă copilul mândru.
- Gabi, ce am vorbit noi despre întreruperi? întrebă bunica nepotul.
- Că nu e politicos, răspunse acesta murmurat.
-Deci, Dumnezeu a creat lumea. Dar, înainte ca oamenii să locuiască
aici, strămoşii noştri, Adam şi Eva, au locuit în lumea lui Dumnezeu, adică
Raiul. Au fost, însă, copii neascultători şi au fost daţi afară.

Însă, continuă Tudor, înainte Dumnezeu a vrut să le dăruiască ceva.
Un ultim dar, iar acesta a
fost Roua din Rai. E ceea ce ai făcut tu mai devreme. E vorba de lacrimile
tale. Dacă ele rămân înăuntru, atunci sunt dulci, dar dacă le scoţi afară, cum
ai făcut tu, ele sunt amare.

[b]Dumnezeu ne-a dat nouă un dar. Nu ai vrea să renunţi la el, nu? întrebă
tatăl.

- Nu, răspunse fiul fascinat de cele auzite.
- Păi, în acest caz, continuă Tudor, de fiecare dată când vrei să
plângi, zâmbeşte! Astfel, vei înmulţi darul pe care îl avem de la Dumnezeu.
Promiţi că aşa vei face?

- Da! răspunse ştrengăresc Gabi.
- Deci ne-am înţeles, în viaţa asta tu nu vei plânge niciodată, iar
când ceva ţi se va părea că ceva nu e bine sau când vei avea o problemă peste
ani, peste care nu vei crede că poţi trece, să nu uiţi că dacă zâmbeşti vei
primi mai mult de la Dumnezeu, termină tatăl său. Uite, ai aici şi se scotoci
Tudor prin buzunar de unde scoase un bileţel pe care scria Zâmbesc în
fiecare zi!
, ceva care să te ajute.

Copilul luă acel bileţel şi întrebă ce este. Tatăl răspunse că este un
bileţel fermecat.

- De fiecare dată când îl vei atinge, el îţi va da o putere de erou şi
atunci, totul va fi posibil.

Copilul se bucură nespus de cele auzite. Când ridică ochii de la fiul
său, Tudor întâlni privirea înlăcrimată a mamei. Ea înţelesese…

- Mamă, aici e diplomatul meu…îl las câteva zile la tine…
- De ce ne-am întâlnit aici şi nu la voi acasă? întrebă aceasta fără să
fi auzit ce tocmai spusese fiul ei. El nu răspunse.

- De ce săptămâna asta, Gabi va sta la mine? continuă ea, încercând
să-şi menţină calmnul. Zi-mi, aşa e că Adela nu pleacă nicăieri aşa cum mi-ai
spus? Adela era soţia lui Tudor. Răspunde-mi, ce ai de gând să faci? De această
dată, mama lui Tudor nu se mai putuse abţine şi izbucni în lacrimi.

- Arunci darul lui Dumnezeu! afirmă avertizator Gabriel.
- Aşa e tati, bravo! spuse tatăl. Nu vrei să te duci cu buni până la
baie ca să o ajuţi să se spele pe faţă?

Copilul dădu din cap afirmativ şi se ridică în picioare pentru a se
îndepărta de masă. Mama lui Tudor, ghicindu-i gândurile fiului ei, spuse:

- Mă duc singură, se ridică şi completă printre lacrimi, mă întorc
imediat.

Rămaşi singuri, Tudor îl sărută pe fiul său şi zâmbi cum nu o mai
făcuse până atunci. Îl strânse în braţe şi apoi îi spuse:

- Nu uita să zâmbeşti. Copilul confirmă că aşa va face. Tudor aruncă o
privire înspre toaletă şi spuse:

- Să ai grijă de geantă până mă întorc!
- Dar unde pleci? întrebă protestator copilul.
- Până la maşină! Stai calm, ne vedem imediat! Ieşi din cofetărie
zâmbind.

Într-un suflu, ajunse la maşină, o deblocă, luă arma de lângă frâna de
mână, blocă din nou maşina şi privi spre ceas: 5:25. Se uită spre apartamentul
său! Lumina era aprinsă; apoi, spre locul de parcare. Maşina lui Marcel era
încă acolo; ştia că nu pentru mult timp…Asta, în mod normal, continuă el
gândul.

Ajunse în faţa uşii de la intrare a blocului său.
Introdu cheia şi intră în scară. Liftul eradeja jos. Urcă
şi apăsă tasta 8. Deschise uşa liftului, ieşi afară şi închise uşa încet pentru
a nu face zgomot. Ajunse la uşa apartamentului său. Avea deja cheia în mâna
stângă, iar cu dreapta scoase pistolul din buzunarul interior al sacoului. Când
tocmai se pregătea să introducă cheia în broască, simţi un vibrat. Scoase
telefonul din buzunarul pantalonilor şi văzu că era mama sa. Îi închide.

Introduse cheia şi o învârti de două ori. Foarte rapid. Dădu să
deschidă, dar era pus lanţul pe uşă. Se izbi tare şi, cu un sunet puternic, uşa
se deschise.

În faţa lui, în camera de zi, de la capătul holului mic, îi văzu în
fotoliu pe soţia lui şi pe prietenul său, Marcel. Cei doi arătau de parcă
văzuseră ceva nelumesc. Nici măcar nu apucaseră să se îmbrace.

Erau goi – ca Adam şi Eva în Rai.
- Dacă mişcaţi…spuse Tudor şi flutură pistolul ameninţător…
Închise uşa în urma lui şi intră în camera de zi. Cei doi nudişti nu
puteau articula nici macăr două cuvinte. Tudor se duse lângă geam, aprinse o
ţigară şi se uită lung la ei. Observând că soţia lui ar vrea să spună ceva,
continuă:

- Primul dintre voi care scoate un cuvânt e primul pe care îl iau la
ţintă cu pistolul ăsta. Veţi face doar ce vă spun eu şi tot ce vă spun eu…dacă
nu, iarăşi…ţinta! Deci, continuă Tudor şirul regulilor, sper că ne-am înţeles.
Doar eu vorbesc! Bun,

acum Adela şi se uită la ea, eu fără tine nu văd nimic în jurul
meu,chiar şi acum, nu cred că am pentru ce trăi fără tine. Văzând că Adela vrea
să intervină, Tudor sublinie încă odată: Am spus că doar eu vorbesc, iar
lacrimile nu schimbă asta, Adela! Marcel, ţie nu am ce să-ţi zic decât că îmi
pare rău…pentru tine. Foarte speriat, Marcel nu schiţa niciun gest, nimic.
Singurul său gând era cum să scape de acolo.

Nu auzea mai mult decât ceea ce se petrecea în capul său, dar
următoarele cuvinte ale lui Tudor se făcură auzite:

- Acum, dacă nu faceţi ceea ce vă voi spune, credeţi-mă că nu voi ezita
şi vă voi împuşca. În fond, ce mai am de pierdut? Faceţi dragoste!

Cei doi păreau a nu înţelege, aşa că Tudor repetă, îndreptându-se spre
ei.

- Am spus să faceţi dragoste şi ridică piedica pistolului.
Cu lacrimi în ochi, Adela se duse spre Marcel şi se urcă peste el.
Plângea din ce în ce mai tare.

-Nu mimaţi, iar eu nu cred că trebuie să vă spun că trebuie să existe
şi ceva intensitate, aşa că sărutaţi-vă. Cei doi se conformară.

-Mai pasional, strigă Tudor şi nu vă opriţi nicio clipă. Cei doi urmară
instrucţiunile cu stricteţe. Tudor se aşeză în fund, pe covor, fix în faţa
celor doi. Stinse ţigara de fotoliul din apropiere. Se uită la ei cu atenţie şi
zâmbi, spunând: Adela, să ştii că zâmbesc! Nu te opri, ce ţi-am spus? Nu te
opri! strigă el. Doar ascultă! Coborând vocea, continuă: Doar că atunci când eu
zâmbesc o fac pe lângă situaţiile normale în care un om zâmbeşte, pentru că
alteori îmi vine să plâng.

Dar, dacă aş plânge, aş risipi roua din Rai!
Duse pistolul la cap şi apăsă pe trăgaci! Stropii de sânge îi atinseră
pe cei doi. Afară ploua puternic, iar frunzele dansau cu stropii de ploaie.

Peste 23 de ani, iarna, un om al străzii este găsit degerat la colţul
unui magazin comercial. Era un cerşetor!

Se spune că acel cerşetor era cel mai prost dintre toţi, pentru că nu
obţinea niciun ban. Zâmbea tot timpul, iar asta nu e bine atunci când cerşeşti.
În buzunar avea un bileţel pe care îl considera fermecat.

Pe el se vedea întărit: ZÂMBESC ÎN FIECARE ZI!
Deşi se ştia că este nebun, cerşetorul cu zâmbetul lui a încălzit
inimile multora, unii dintre aceştia din urmă nu au reuşit să-l uite niciodată.
Alţii chiar au scris despre el.


Eu cred că aşa plângea el!
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 08/06/10, 07:34 am

Stiam textul si stiam si ca poaza aia era atasat la acest text ....frumos ....


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 08/06/10, 07:58 am

Păi dacă nu ţi-ai amintit m-am străduit să-ţi împrospătez amintirile.
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 10/06/10, 07:23 pm

Pe eșafod, in drumul catre buturuga unde urma sa-si aseze capul pentru
a-i fi retezat, Regina Frantei, Maria Antoaneta l-a calcat pe picior pe
călău. Imediat i-a spus ”Domnule, nu a fost intentionat, va rog sa ma
scuzati.” ... Aristocrația e o stare care nu se dobandeste pe parcursul
vieții. A, sigur, poti fi educat inca de mic sa mananci cu gura inchisa,
sa mergi drept, sa ii saluți pe cei mai in vârstă ca tine si multe
altele asemenea, dar aristocrația, boieria, nu poate fi invațată la
nicio școală. E ca talentul – te nasti cu el. Il ai sau nu.
Cand Monica trece pe langa tine, ai senzatia ca imprumuta ceva aerului
si ca acesta capătă consistență, devenind usor de pipait. La eleganța
asta supraomeneasca, se adaugă si faptul ca lumina i se aseaza miraculos
pe chip – ce fotograf nu si-ar dori un astfel de model?....Iar cineva
care nu o stie si nu a vazut-o niciodata, iti va spune ca e balerină
doar studiindu-i fotografia...
Monica Petrică e o aristocrată.
Si ramane o aristocrată chiar si atunci cand mănâncă mici cu muștar.






(blog Mircea Radu)


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 10/06/10, 08:21 pm

Simplu şi la obiect.
Şi zău că are dreptate.
Eu am admirat mereu femeile cărora le stă bine cu pălărie.
Le consider aparte pe cele ce ştiu să-şi asorteze o pălărie la ţinută sau adoptă o atitudine potrivită acestui accesoriu, nu-l transformă în "capetă" ( laura aşa le zicea când era mică).
Am un chip cât de cât armonios. Dar per ansamblu nu mă" văd" cu pălărie. Nu ştiu sau nu pot să fiu "doamnă".
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 14/06/10, 03:50 pm

Plec la tara! Uichend lung,vreme frumoasa, numa buna de mers la tara... Arunc in porbagaj traistile cu cumparaturi de la market, multe incat sa hranesc o armata flamanda si in curu' gol de plozi ai unor vecini de pe ulita. Le duc din cand in cand haleala ca mi-e mila de ei... cica ma ajuta ma-sa si bunica-sa la treaba...
Mai sapa o floare, mai spala un covor, mai ciurdesc de prin ograda cate ceva... Nah! Chestii de astea marunte: o cana, o furculita, un prosop... nu mare lucru. Dar cu toate astea mi-e mila de cei trei plozi muciosi si le duc dulciuri, un salam, o paine, o fructa ceva.... Am incercat sa le duc acu un an periute de dinti si pasta dar am renuntat ca a mancat unu din ei tot tubul cu Colgate si a trebuit sa-l arunc in masina si sa-l duc la Urgente.
Sa vedeti circ frate, ma-sa urla la el:
- Ce mancasi ma fir-ai al dracu' de scoti spume !!!???
- Macai papa de la doamnaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!
- Ce papa maaaaa cracanatuleee???!!!!!! Mancasi sapun?????
- Nuuuu! De aia din tup cale miloase flumossss!!!!!!!!!!!!
Cling! Mi se aprinde beculetu'. Asta mancase pasta de dinti. Ajung in sfarsit la spital in urlete si tipete inconjurata de balonase de spuma ca de cate ori regurgita boracu' se revarsa o avalansa de balonase prin masina. Tot cu circ cobor si intru la urgente. Acolo un doctor simpatiiiiiic de-ncepura sa-mi curga si mie balonase instantaneu ca la borac.... Ii explicitez eu cum sta treaba cu tubul, ii face dom' doctor spalaturi gastrice in urletele isterice ale ma-sii:
- Mori fir-ai al dracu de hamesit. Trebuia sa mananci sapunu de dinti! Te saturasi?! Na!
Imi da o reteta pentru copchil, mai schimbam doua vorbe zece-noua zeci asa ca na, se plictisea fara pacienti. Imi iau tampitii si plec spre casa avand grija sa trec mai intai pe la farmacie sa cumpar reteta. De atunci am jurat ca nu le mai cumpar ,,stiinta si tehnica'' doar haleala ca aia nu prezinta factori de risc. Amin!
Dar sa revin la uichendu asta. Ajung la tara si boracii in drum. Sar inaintea noastra cu clopotei si zurgalai, stiau ei ca vine Mos Craciun, le dau traistile cu prada si le spun sa trimita pe ma-sa la mine ca am treaba cu ea.
Vine aia si ce sa veeeeziiii! Ciumafaia bortoasa! A patra oara! Plodul no.4! Dar nu cred ca va zisai bomba cea mai cea. Nici unul din plozi nu are tata! Pe certificate scrie ,,tata necunoscut,,. I-a prasit hahalera cu cine a apucat si pe unde a apucat.
Ma uit la ea si zic:
- Iar esti bortoasa palalio! Asta cu cine dracu-l polimisi!?
- Ei stiu io!
- Cine dracu' ti-o tot pune? Ce dracu' ai in tartacuta?!
La care asta se uita sleampat la mine si zice:
- Ei ce te bagi mata daca sunt frumoasa si le place la barbati de mine!?
Piei Satana! Imi fac cruce cu limba-n gura, inghit in sec si tac. Las-o in plata Domnului ca unde duc la trei traistile cu pomana duc si la al patrulea. Ce-i treaba mea? Chiar asa!
Ma uit zapacita si dezgustata la ciumafaia inconstienta din fata mea. Are doar 23 de ani si patru copii cu patru gene si lant ADN diferit pe latura paterna... Are doar 23 de ani si arata ca la 50. Lalaie si balcaza, slaba ca dracu si cu riduri adanci, stirba si foamfa, tatele ii atarna la buric. O epava .......
Cand te gandesti ca o multime de cupluri de intelectuali renunta sa aiba copii din cauza vremurilor incerte in care traim... Dar nu-i problema, nuuuu, procreaza idiotii. In curand o sa fie un intelectual la 1000 de idioti! Vom deveni o tara de idioti! Ma inspaimanta viitorul! Pe voi nu? O sa ne oblige U.E. sa punem la granite semne. Semne ca alea de circulatie si pe ele o sa scrie ,,Atentie! Tara de idioti ! "

(blogul verzelor )


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 14/06/10, 09:27 pm

”Mircea Badea este un amar. Este un ludic care incearca sa traiasca
aici, in Romania, printre coloși de lut. Este atât de deștept incât se
ia peste picior in public si atat de copilaros incat sa-i si placă...
Este atât de apreciat, incat isi permite toate astea - cum ar spune
englezii, are licence to kill
”... Asa se scria aici pe blog in
ianuarie si ramane cum am stabilit.
Intre timp, tot uitandu-ma la emisiunile lui, mi-a dat prin minte ca el
sfideza legile naturii. Iar pentru a demonstra asta, fac apel la
cunostintele elementare de fizica pe care le are orice cititor al
acestui blog. Bunaoara, fizica ne invata ca orice corp aruncat in sus,
cand atinge inaltimea maxima si isi incepe coborarea, are un moment in
care viteza lui este zero. In acea clipa, corpul e suspendat in aer. E
nemiscat. Nu urca si nu coboara. Sta intr-un echilibru perfect.
Acestea fiind zise, eu cred ca Mircea nu numai ca nu ar putea sta
perfect nemiscat o clipa, dar daca l-ai arunca-n sus, nu s-ar mai
intoarce niciodata pe Pamant...

(blog Mircea Radu-iunie 2010)






avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Rosie la data de 16/06/10, 10:02 pm

Preţuieşte-ţi femeia până nu e prea târziu !


Astăzi am primit flori. Nu era ziua mea;
Ne-am certat pentru prima data aseară
Şi mi-a spus lucruri urâte care m-au rănit.
Ştiu
că nu a gândit ce face.

Mi-a trimis astăzi flori.
Astăzi
am primit flori; dar nu a fost aniversarea noastră.

Sau altă
zi specială

Astăzi m-a trântit de perete şi m-a surgumat.
Totul
pare un coşmar, nu-mi venea să cred ce trăiesc!

Dimineaţa
m-am trezit plină de vânătăi,

Ştiu că-i pare rău, mi-a trimis
astăzi flori.

Astăzi am primit flori, dar nu era ziua mea.
Sau
altă zi specială

Aseară m-a bătut din nou, mult mai rău decât
înainte.

Dacă l-aş părăsi ce m-aş face,
Ce voi face
cu copiii mei?

Mi-e frică de el şi mi-e teamă să îl părăsesc.
Dar
ştiu că îi pare rău, mi-a trimis flori aseară.

Astăzi a fost o
zi specială.

A fost înmormântarea mea.
Aseară m-a
omorât în bătaie.

Dacă aş fi avut curajul şi tăria să îl
părăsesc,

Astăzi nu aş fi primit flori.


NU-l
lăsa să dea în tine.

NU-ţi fie frică de nimic.
Nu
eşti singură.

Gândeşte-te la sănătatea ta ( psihică
şi fizică) , ia-ţi inima-n dinţi şi părăseşte-l la timp.
Sursa:
Blogul Alexandrei


Ultima editare efectuata de catre yellow_rose in 04/07/10, 11:29 pm, editata de 1 ori



Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala.B.Pascal
avatar
Rosie
"Mami de Sabin"


Mesaje : 2774
Data de inscriere : 24/02/2010
Varsta : 40

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 18/06/10, 07:08 am

Sunt omul care merge singur pe un drum intunecat. Sunt omul care grabeste pasul cand se insereaza. Care aude vocile noptii, care simte rasuflarea apusului. Sunt acela in care frica creste tot mai mult cand se lasa seara, care fuge in cautarea luminii, dar nu o gaseste niciodata. Sunt omul care inchide ochii cand este intuneric, pipaind disperat intrerupatorul. Mana imi aluneca de-a lungul peretelui, unghiile mi se infing in varul ce acopera caramizile reci…Cu ultimele puteri apas pe buton si imi deschid ochii. Sunt omul care priveste inspaimantat in fiecare colt al camerei cautand ceva care sa ii motiveze frica. Nimic…nici o umbra, nici o adiere, nici macar o panza de paianjen. Sunt omul care refuza sa stea in noapte. Sunt omul pe care intunericul il sufoca, il copleseste. Care tot timpul aude pasi in urma lui dar niciodata nu vede nimic, caruia ii este frica de singuratate, frica de viata.
Care vrea sa fie inconjurat de alti oameni dar pe care nu ii priveste niciodata in ochi si carora nu le acorda nici o importanta. Care nu vrea sa interactioneze cu nimeni fiindca ii este frica de durere, de suferinta. Care prefera sa se izoleze pentru a nu fi nevoit sa vorbeasca, sa se exteriorizeze, sa fie considerat o fire slaba. Sunt omul caruia ii este frica de oameni.
Sunt omul caruia ii este frica de oglinda, care se teme de chipul ce se reflecta, care se ascunde de fiecare data cand este privit. Si este o frica mai paralizanta decat frica de durere, mai terifianta decat frica de intuneric. Mai groaznica decat orice. Este singura frica de care nu poti scapa, oriunde ai fugi, oriunde te-ai ascunde. Este frica de tine insuti. Oricat am grabi pasul, oricat am cauta intrerupatorul frica de sine ramane undeva in inima noastra. In zadar aprindem lumina, in zadar privim rasaritul soarelui frica este tot acolo, invadandu-ne incet mintea, intunecandu-ne incet sufletul pana devenim una cu ea.
Sunt omul care tace, fuge, se ascunde, sufera. Sunt omul fara speranta, fara visuri, fara dorinte. Sunt omul amortit, mort, fara sentimente. Eu…eu sunt omul caruia ii este frica. Dar tu? Tu cine esti?...


(ChilOfTheNight blog)



Chiar asa ...o intrebare buna , voi cine sunteti ?...de ce va este frica ?


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Rosie la data de 19/06/10, 03:30 pm

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o
noapte, a visat Raiul.

„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul
nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata
mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus
la tata, să-l întrebe. „Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta
obosit şi se apucă mai departe de muncă… „Unde? Unde e Raiul?” , îi
întreba copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu
aveau timp de el, erau grăbiţi.

„Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul. „Ca
să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…”, se-auzi glasul unui
bătrân, ce-l privea demult. „Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi
cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o
să-ţi spună unde este Raiul.” Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă,
când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva
merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În
curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui, satul fusese acoperit
de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune,
din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce
locuia acolo de mulţi ani. „Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi
acesta pe micul călător. „Vreau să găsesc Raiul”, răspunse copilul, „şi
cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl
privi adânc, apoi îi spuse: „Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că
oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.

Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul,
n-avu niciun vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii
deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea
în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră
şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte
ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. „Ce este
aceasta?”, întrebă copilul. „Aceasta este o mănăstire”, spuse bătrânul.
„De-aici începe poteca către Rai.” Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi
pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo. „Şi ce-am să fac
aici?”, întrebă copilul. „Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai
încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare
şi sârg pe toate.

Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul
mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: „Cum merge, cum îţi e?” „Mi-e
foarte bine”, răspunse puştiul. „Am de toate.” Şi-apoi tăcu,
închizându-se în sine. Bătrânul îi simţi liniştea şi îl iscodi în
continuare. „Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut. Spune-mi
cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” „Mie…, nimic”, se
hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, „Dar este acolo, în clădirea
aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă
legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce
de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din
pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele
simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. „Da, aşa
i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat
cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah,
care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care
tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. „Acolo vei ajunge şi tu,
dacă nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a
strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea
iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la
bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de
nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat
de cruce. „Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se
îngrijorat în stânga şi în dreapta. „Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele
coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte,
acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină
nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.

Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început
să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa
lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că
urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia. Azi aşa, mâine aşa, însă
fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: „Unde-i copilul?
Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”. Apoi, curioşi, au
început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese
controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor,
pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se
uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit.
Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase
ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.
„Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziră ei ca un stol de păsări negre
asupra lui. „N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. „Minţi!
Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. „Am furat
mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul
înspăimântat. „Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată,
monahii. „Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”,
răspunse puştiul. „Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi
călugării. „A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.

Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au
căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând
toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu
lacrimi în ochi, îi spuse copilului: „Spune-i Fratelui cel Mare că îl
rog să mă primească şi pe mine la masă…” „Am să-i spun!”, răspunse
copilul bucuros, „Dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” „Da,
poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.

Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul,
de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel
spre biserică. „Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând.
Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica
se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine.
Apoi, câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre
lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului.
„Frate”, îi spuse el, „bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori
şi el să-l primeşti la masă”.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare
se întristă. Privea undeva, jos. „Vezi firimiturile astea, de pe masă?”,
îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. „Sunt cu mult mai puţine
decât păcatele lui… Nu poate să vină”. „Nu poate să vină?”, rămase uimit
copilul. „Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au
început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la
revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde
acesta îl aştepta tremurând. „Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit
de emoţie. „A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. „De ce?”,
întrebă înspăimântat egumenul. „Mi-a spus că ai mai multe păcate decât
toate firimiturile de pâine căzute pe masă”. Şi atunci el, egumenul, se
prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. „Spune-i să mă ierte,
spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest
disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse:
„Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”.

Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de
pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită
prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea
putea să aducă iertarea. „Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie,
copilul la bucătărie. „Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna
tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de
mâncare, copilul intră din nou în biserică. „Hai să mâncăm!”, spuse el
Fratelui cel Mare. „Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi
câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul
îşi aduse brusc aminte: „Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti
şi pe el la masă!…”

Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul
privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe…
„Am înţeles…”, spuse copilul, „Nu se poate…” „Da, nu se poate”, răspunse
Fratele cel Mare. Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima
copilului şi acesta îndrăzni. „Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din
mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul
Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou
inima lui bună. „Bine”, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare,
„Spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”.

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în
noapte, copilul îi spuse! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru
bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi,
dis-de-dimineaţă, clopotele băteau. „De ce?”, întrebă nedumerit
copilul. „Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja
se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!

Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea
fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe
masă nu mai era nicio firimitură, Mântuitorul îl iertase. „Am văzut
Raiul!” striga fericit copilul, prin mănăstire. „Am văzut Raiul!”,
repeta el, pentru fiecare monah în parte. „Nu se poate!”, strigau
aceştia. „Cum arată?” „E plin de iertare”, murmură copilul. (…)


* Fragment
din cartea Despre omul frumos de Dan Puric



Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala.B.Pascal
avatar
Rosie
"Mami de Sabin"


Mesaje : 2774
Data de inscriere : 24/02/2010
Varsta : 40

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 28/06/10, 09:29 pm

Spune-mi daca…fluturii mai pot zbura…

Nimic…si nimicul este o mare imensa care-ti mananca
sufletul incetul cu incetul…
totul e invers. Ne nastem fluturi si murim omizi pentru ca pierdem sanse, invatam sa uitam si mai ales ucidem tot ce e bun, in noi si in ceilalti.Traim atat de mult si o facem inutil, iar atunci cand conteaza cu adevarat sa fim noi ne pierdem in oceanul de
interese.Ne nastem fluturii, traim prin iubire si vise si povesti cu zane si feti frumosi,crestem si vedem ca zanele au uitat sa fie zane si fetii frumosi sa lupte pentru ele.Vedem in jurul nostru o lume care nu are nimic in comun cu iubirea si bucuria, iar fiecare zi e la fel si ne trezim intr-o dimineata ca am uitat sa zburam…

Am uitat atat de multe si toti in jurul nostru sunt ca noi, iar cei putini care se mai nasc fluturii nu mai fac diferenta, nu mai conteaza.
Cine e vinovat? Cine plateste?

(arana weblog)



avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 30/06/10, 07:54 am

In jurul nostru lumea se prabuseste si noi facem muzica. Un lucru e sigur. Cresterea TVA-ului nu afecteaza pasiunea. Si nici scaderea salariilor. Nimeni si nimic nu ne va putea opri sa facem muzica fie si daca va ramane ingropata intre patru pereti, undeva in tr-un buncar, sub daramaturile crizei noastre financiare si morale.
Am senzatia ca timpurile ma scuipa in fata si muzica ma curata - cantecele astea asa cum se nasc ele, din nimic, dintr-o cafea prea lunga, o tigara pe jumatate stinsa si o iubire incerta.

Lucrurile din noi sunt cele mai solide in vremurile astea. Nu vorbesc prostii. Da, stiu, totul trece prin stomac, sunt copii de hranit si mor oameni de foame, dar abrutizarea individului e cel mai mare pericol pentru lumea in care traim. Tot ceea ce poate rezista in afara degradarii cotidiene este in noi. Si de aia trebuie sa cant si sa fac teatru si sa scriu tot ce-mi trece prin cap, e forma mea de a intoarce obrazul unei lumi care ma scuipa in obraz, stiu ca nu ma scuipa intr-adins, ma scuipa pentru ca nici ea nu mai poate, e supraimbuibata si acum vomita, vomita cu flegme si sputa si noi toti suntem stropiti, dar scaparea ramane in cutia asta inchisa ermetic care se numeste suflet.
Eugen canta la chitara o tema superba, este cadoul meu pe ziua de azi, ma spal de mizerie, de taxe, de TVA, de deficit bugetar, ma spal de jegurile televizate, de curve si politicieni agramati si iresponsabili sau tentative de jurnalisti si moderatori blazati, ma curat de scumpiri si intretinere, de gigacalorii, de coduri in diverse culori si minciuni sfruntate, promisiuni neonorate si statistici negre sau litere porcoase, mizeria curge de pe mine si sunt invelit in sunete, ma invelesc sunetele si pot sa le vad nu doar sa le aud, sunt infasurat intr-o gogoasa densa, din ce in ce mai densa, ma sufoc cu muzica, rasuflu greu, pulsul incetineste, mor, nu, nu mor, ma lepad de piele, par si sange si ma transform in fluture si zbor, am o singura zi la dispozitie, pornesc spre mare, poate reusesc sa ma strecor intr-o masina care se indreapta intr-acolo si cand or sa deschida geamurile sa fumeze si sa respire alge, scap si eu si imi aleg un lan de grau unde sa-mi dau duhul in asfintit, ars de soare si leganat de vant, eliberat de sunetul chitarii.


(blogul lui tudor chirila )


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 30/06/10, 05:24 pm


S-au desprins zilele din calendar, zburând în cerc, luându-mi căldura, lacrimi cad fără ca eu să mă dezmeticesc, conectat mereu la propriu meu magazin de vise cu termene expirate.
Când mă voi opri?
Cât de des mă pot schimba într-o viaţă?
Degeaba încerc să mă regăsesc printre alţi neînţeleşi, căci nu voi găsi răspuns niciodată... Păşesc încet pe străzi aglomerate, căutându-mi reflexia în ferestrele magazinelor şi a maşinilor parcate pe trotuar, reflexii dure a ceea ce nu sunt,o suprafaţă colorată a unui nimic interesant. Lasă-mă să trag aer în piept ca apoi
să alerg prin viaţă, cu ochii închişi să îmi aleg cărarea,schimbându-mi ritmul ori de câte ori mă sperii de umbrele ce mă urmăresc ...Captiv printre vânatăi şi răni adânci,flămând sunt după aceasta vânătoare
zadarnică de eu,flămând de mine,presărat cu egoismul meu absurd... Se desprind din mine cioburi colorate,reci,fără forme artistice,doar simple cioburi fragile din ceea ce sunt în faţa tuturor. Mă intreb mereu cine sunt...Dar tu,tu ştii cine eşti? Aş vrea să ne deprimăm cu gânduri nocive pline de indiferenţă! Vreau să dau şi eu piept cu realitatea,cu indiferenţa ce ne face corzile vocale să tremure...Dar dacă stelele pică în întuneric,nu se mai trezesc. Încordat,aştept momentul în care mă voi cunoaşte. E ciudat să ai un singur corp,în care să adăposteşti mii de personalităţi...nici nu ştii ce trebuie să alegi.
...tu scormoneşte în lutul din mine,şi găseşte-mă! Salvează-mă,căci eu nu ştiu ce vreau!
În braţele tale îmi încredinţez neputinţa, trupul şi neştiinţa, viaţa şi credinţa ,sentimentele şi raţiunea.Adună cioburile căzute în urma mea,căci toată lumina se oglindeşte în ele,şi toti au să-mi zărească urma. Lasă-mă să-mi închid ochii roşii,să adorm după atâta zvârcolire interioară…Stinge lumina,în seara asta tu mă vei proteja de mine!
Ajută-mă să renasc!

- oana's blog-
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 30/06/10, 05:32 pm

Mircea Radu s-a nascut pe vremea celor
trei muschetari si a cardinalului Richelieu.

Un nefericit renghi al sortii l-a teleportat
in contemporaneitate. Fara sa se planga, cu superioritate nobiliara,a
facut cateva compromisuri modernitatii: a renuntat la sabie, candva
simbol al onoarei, in prezent emblema a interlopilor. A inlocuit-o cu
chitara. Calul, si el in zilele noastre supus ba de ministrese
exibitioniste, ba de camatari, iesea din conduita molcoma, discreta si
autentica a unui cavaler. L-a prefacut intr-un scuter potolit.

In rest, Mircea a ramas intact, necontaminat
de stridenta cotidianului. Si-a construit domenii pe care le stapaneste
august. Patreaza fara sa se lamenteze o cuvenita si recomandabila
distanta de lumea careia nu-i apartine. O tolereaza cu intelepciune
magistra fara sa o respinga brutal. Pentru asta se supune la o
corvoada de cautator de aur, care cerne tone de nisip pentru firicelul
valoros. Interpune intre sine si exterior un aparat de fotografiat cu
care capteaza acele fractiuni fulgeratoare de frumusete lumeasca. Nu va
concentrati insa la aparat. S-ar putea sa va distraga atentia de la
esential.

P.S. Nu i-am spus-o pana
acum, dar, de foarte multe ori, mi se intampla cand il apelez, sa am
pornirea de a-l numi nu cu obisnuitul “Conferentiare” ci cu mai
veritabilul “Monseniore”.


(Mircea Badea pe blogul lui Paul MIrcescu )





avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 01/07/10, 06:38 am




Stau pe intuneric si privesc demonii copilariei mele.

Si-au facut datoria. M-au speriat pentru eternitate. Acum, pieile zbarcite le atarna de pometi iar ei ma privesc rugator, mut.

Mi-e mila de demonii care mi-au strecurat frica in oase. Aproape ca am uitat cum se insinuau in sufletul meu cat o ghinda, pe la ceasul somnului de dupa amiaza.

Mutilat si iertator ma prezint in fata oamenilor din jurul meu gata sa le fac rau.

I-am achitat pe calaii fiintei mele mici. Multi imi spun ca ar trebui sa ma intorc la ei cu orice chip si sa-i omor acolo, langa pat, in camera plina de desene, unde cutia cu trenuletul electric zacea acoperita de praf, sub pat.

Sunt destui oameni care spun ca ma pot insoti pana in zilele alea cand imi hraneam primele nefericiri si demonii imi violau sufletul cat o ghinda. Mi-e frica, totusi, de serpasii astia de ocazie.

Mi-e frica sa nu ratacesc drumul inapoi. Demonii mei zac intr-o balta de sange iar eu tremur cu cutitul in mana incercand sa refac traseul. Insotitorii mei ar trebui sa-l stie. Poti oare sa ai incredere in calauzele astea care spun cate-n luna si-n stele?

Ii mai las sa ma priveasca. Raul a fost facut.
Dupa ce-ti omori demonii, daca ai curajul s-o faci, e musai sa te intorci inapoi pe acelasi drum.

(blog tudor chirila )


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 01/07/10, 07:26 am

Dacă mi-aş dori ceva mai tare, mi-aş dori aşa: să rămână planeta în pană definitivă de curent. Pentru totdeauna.

Să nu mai avem televizor, internet, frigider, lumină, nimic. Să ne întoarcem la epoca preistoriei, cu consum redus de alimente, cu selecţie naturală, fără Biănci, Bote, Nikiţi, OTV, silicoane, faime, vedete, coşuri umplute până la refuz la hypermarketuri, fără Facebook, poze digitale, filme de pe torente, muzică la căşti, telefoane mobile de fiţe.

Să facem lumânări, să citim ziua o carte, să jucăm şah, să udăm o floare, să gătim cât mâncăm pe loc, să facem foc de lemne şi să ne ascultăm aproapele mai mult.

Cred cu tărie că ne-am simţi mult mai bine, după ce ne-am obişnui. Cred că ar fi o lecţie pe care toată lumea ar învăţa-o.

Sau... visez cai verzi pe pereţi?


(blogul digitalelf)


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 05/07/10, 07:19 am

O doamna venerabila si tonica mi-a transmis cea mai frumoasa metafora a iubirii intr-o scurta conversatie pe care am avut-o acum cateva zile. Mi-a spus asa despre sotul ei cu o voce suculenta, gatuita si nostalgica in acelasi timp: - Cand mi-a pus prima oara mana pe tzatze am simtit ca raman gravida!


(blog tudor chirila )

checkFull("post-" + "2180108901551609390");


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 05/07/10, 07:25 am

Eu am avut o mămică la clasă ( avea atunci vreo 10 ani de căsnicie) că numai cât spune Florin şi simte furnicături de plăcere prin corp.
O fi!...
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 05/07/10, 07:28 am

Ia ,sa ma gandesc eu , ce cuvant imi produce furnicaturi de placere prin corp ???


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 05/07/10, 07:33 am


Poate... Dacă pleacă BOU'?
Nu mă mai furnică nimic...
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Enola la data de 05/07/10, 07:37 am

De ce-mi strici ziua ????....Cuvantul asta ma umple de nervi !


avatar
Enola
"Cio-Cio San"


Mesaje : 49214
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 56
Localizare : somewhere in time

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 05/07/10, 08:04 am

Iubitul


Nu vreau, Doamne fereşte!, să fac
concurenţă necazurilor provocate de inundaţii. Am de turnat doar o postare mai
cu descărcări şi-o fac acum, pentru că până mâine mi se diluează ideile.

Ca intro, două filozofii născute
în timp ce băgam rufele în maşină.

Una: suntem un neam de blonde şi ne merităm ţara în care trăim. Şi-a doua:
calitatea unui om se cunoaşte nu doar după atu-urile pretinilor
lui, cât, mai ales, după duşmanii care îşi pun mintea cu el. Când te urăşte un TRAMVAI cam cum ar
putea să te cheme? 1...2... Irina! Diiing! Răspuns corect!

Bun. Astea au fost panseurile, să înceapă
filmul! Play It, Sam!

1. Am plecat de-acasă cu ochelari de soare pe
nas. În metrou: "uite, domne, cum se poate circula de frumos!" Doar
eu şi-un jandarm care freacă menta şi butonează la un telefon.

De-atâta bine, la staţia de destinaţie uşa
metroului nu s-a deschis. N-a vrut ea şi pace!

Jândaru' apasă fuga pe buton, ăsta, impresionat
se înverzeşte, dar, ca să fiu sigură, mai apăs şi eu o dată. Butonu' se
dezverzeşte şi omu' cu paza emite: "apăiiii, acuma, gata! pleacă! nu
se mai deschide!"

No, bine! Las' că-i staţie faină la prima, n-o văzusem pân'amu. Şi-i doar la un sfert de oră.
2. Blondy, pe-un peron pustiu, Aznavour susură în urechi "Hélène,
je te réchaufferai, je te réchaufferai...".

Vine dihania, pleacă, se deschide uşa, hop, afară! :((( Stai aşeeee,
c-afară e potop. Umbrela e de fiţă, să nu zică lumea că n-ai avut cinci lei
să-ţi cumperi una.

De-acu' încolo Octav să nu citească. Sori are voie, că fetele sunt mai
miloase cu acelea care le-au făcut.

De la ieşirea din metrou, până la blocul ăstora mici sunt 2(două)
staţii de tramvai, pe care, în fiecare week-end, sper să le parcurg cu, cu ce?
cum? cu tramvaiu'! yeee! Netrebnicul însă nu vine. Dacă aş face alea
doo staţii la pas, precum o domnişoară de onoare, cu bucheţel şi cu gentuţă,
mda!, ar merge. Dar eu am bagaj ca la mutat. Şi neuronul blond tună ca Goe:
vie trenu'! Eu vreau să vie!

În plus plouă cu spume! Cresc bălţile. Maşini prin bălţi. Umbrela
plânge roată.

Trece o maşină
care ne invită la Circul Safari (?!?). În staţie apar oameni şi pe urmă
dispar. (UFO?) Irina se uită luuung, în zare, ca mama după George...

şi gândeşte (tot cu acela blond): bătu-te-ar
Dumnezeu să te bată, nu mi-oi face-o iar!

3. N-o mai lungesc.
În locul tramvaiului apare un bătrânel şi se
miluieşte cu mine şi cu încă o năroadă cu punga în cap: Ăăăăă, nu
circulă tramvaiu'!

Hmmm..Ce spui? @%$&^|X?!*^$%;... Şi-i mai completează prinţesei cu
punga: da' nu merge de la 1 iulie! Nu ştiaţi?

Nu mi-a spus-o mie probabil pentru c-o fi crezut că sar la el. Dar n-aş fi
sărit că mi-era că e chiar Dumnezeu în persoană, tot îl invocasem înainte.

Dacă o fi fost vreun anunţ pe stâlpii ăia, era pe hârtie invizibilă.
L-am declarat în gând nineoneone-ul meu, Noe-salvamarul, primul pe care
l-aş lua pe o insulă pustie...

Om de treabă! Şi acum aş fi aşteptat tramvaiul! Eu, neuronul şi Kenvelo.
4. Fleoşc, fleoşc, pfla, pfla..la drum, cucoană!
Octave, de-aici poţi să citeşti iar. Ştiu, mi-ai spus să nu mai aştept
spurcăciunea aia niciodată, da' io sunt mama şi MAMA are întotdeauna dreptate,
mama e strong, are nervii tari şi iubeşte Regia de Transport Bucureşti. Să
trăieşti!

5. Vă rog să-mi îngăduiţi să scriu acum ce ar fi vrut să scrie pixul meu
atunci.

Futu-ţi macazu' şi roţile şi frânele şi scările şi vatmanu' ăla de-ar
trebui să te conducă, tramvaiule! Şi pe tălâmbu' care a construit şinele de
se-adună peste ele apa după ce plouă mai mult de-o ceaşcă/mp. Pe mă-ta!

Vă mulţumesc pentru înţelegere!
Se ştie, marinarii loviţi de furtuni vorbesc mai puţin catifelat!
Ăsta a fost filmul meu prost de azi.
Ba nu. Mai e şi un epilog: recunoscătoare, pe bune, Oc-ului. Ghiuveta era
decorată doar cu nişte căni. De era plină cred că mă păştea vertijul. Iar la
trei palme de ghivetă dormea ... cine?

Sărut dreapta, boier Pleşu! Asta era! Despre bucurie în est şi în vest! Azi
am servit-o pe aia din est!

Hai la somn, tanti Brown! Dacă te-ntreabă cineva despre ce-ai vrut să
scrii, nici tu nu ştii!



Sursa: blogul Irinei
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Vizitato la data de 06/07/10, 11:27 am

Gulerul ridicat si ochelarii de soare




“Hai ca dau o cafa la mall”. “-Ok” si m-am
dus. Era un fost coleg de la o fosta firma. Nu sunt muierea ce isi ia
cele mai bune toale cand se duce la un Starbucks sau sa se machieze
exagerat. Am frumusetea naturala la purtator. Niciodata nu plec de acasa
fara ea In fine,trag o pereche de blugi pe mine,un
tricou roz (deh,merg la mall,nu?) ,imi iau tractorasii in picioare (asa
imi alint eu timberlanzii) si pornesc. Il vad …inalt…brunet…camasa
alba…guler ridicat…ochelari de soare pe nas. Acolo mi s-a taiat firul. Mi-a zis din start: “stiu cat de sarcastica poti
fi,asa ca abtine-te sa imi zici ceva”. Ba i-am zis: eu nu ies cu tine
asa,la mall,fara pantofi de lac in picioare Am apucat sa vad o privire aruncata pe
deasupra “ocalarilor”.

Dupa ce ne-am baut cafeul,stiindu-i
gusturile in materie de pitzi,am inceput sa ne jucam. M-am apucat sa ii
aleg asa-zisele pretendente,care mai de care mai bronzata,mai
cucuiata,mai motzalita,mai scoasa dupa revista,mai cu 45 de kg…si asa
mai departe. Mare mi-a fost mirarea sa il vad ca isi alege pe una
normala,fara talente,imbracata mai asa,ca de pe la noi. L-am intrebat de
cand s-a bolunzit. Mi-a raspuns ca un bou: pai nu ai zis sa imi aleg
nevasta? A,vrei amanta? Uite-o pe aia”. Si ma uit la cucuiata si vad o
bunaciune scoasa din revista. Il alint pe colegu’ ca are gusturi
bune,dar totusi raman mirata si dau sa ii aflu motivele. Nu a apucat sa
mi le enumere ca atrebuit sa achitam nota de plata (fiecare partea
lui-eu am hotarat) si ne-am ridicat. Numai ce il vad ca isi aranjaza
gulerul la camasa,se uita in vitrina unui magazin,sa vada daca nu e
cocolosit si isi pune ochelarii de soare pe nas. IN MALL !
(sincer,singura mea grija dupa ce m-am ridicat de pe scaun,era sa nu
cumva sa ma impiedic de vreo treapta sau sa am pantalonii intrati in
fund :-s ) Mama lui de mall,ca mie imi pica ochii cand vad 20 lei
perechea de ciorapi si 5 lei sucul la jumatate sau apa minerala. Ca
deh,e de fitze,cafeneaua.

Tot nedumerita am ramas de motivele
alegerii lui dar vazandu-l cu “ocalarii” de soare pe nas,in mall,mi-am
raspuns singura.

http://misulic.ro/wordpress/gulerul-ridicat-si-ochelarii-de-soare/
avatar
Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de TAVI la data de 07/07/10, 12:13 pm

FEMEILE AU NEVOIE DE ATENTIE !!!
Femeile au nevoie de protectie, tandrete si penis.
Barbatii stiu asta, dar sunt convinsi ca penisul le poate inlocui pe primele doua.
Ei nu stiu ca penisul este in multe cazuri primul lucru de care femeia s-ar dispensa in cautarea fericirii.
Barbatii uita mereu de tandrete si protectie. Uita pentru ca sunt suficienti de invingatori, virili si lipsiti de nuante.
Pana si orgasmul e lipsit de nuante la barbati. Nici pe el nu il pot mima.
Astfel ca prima intrebare care vine in mintea barbatului inselat este:
O fi mai bun la pat ca mine? Apoi invariabil: Are penisul mai mare?
Nici prin cap nu-i trece barbatului suficient de invingator si viril ca adversarul care tocmai i-a luat urma prin asternuturile iubitei a avut mai mult timp, a pus intrebari nerostite demult, a mangaiat, a avut rabdare si a ascultat atent cu blandete in privire.
"Ce are cheliosul ala cu burta, in plus fata de mine? Ala e barbat? Ce dracu are ala in plus? Un penis mai mare?"
Nu, frate, are mai multi bani! - vine invariabil eternul raspuns. Asa e de multe ori, zicem si noi. Dar nu despre acele femei si barbati vorbim noi acum.
Nimanui nu-i trece prin cap ca barbatul cu chelie si burta (ori poate putin intarziat in ale maturitatii) intelege sa pretuiasca femeia de langa el cu disperarea celui care poate pierde ultimul tren. Trecut prin multe, cu cicatrice in suflet si dezvantajat (uneori si fizic), trecut de prima tinerete el stie ca unica sansa este sa mangaie, sa asculte, sa inteleaga, sa fie atent sa deschida usa inainte ca ea sa sune.
Si mangaie, asculta, intelege. Desavarseste un ritual al gesturilor care conteaza, este mereu prezent, gata oricand sa intinda un brat.. nu foarte puternic, dar mereu oportun. Mai presus de orice nu cere nimic in schimb, cel putin nu in mod evident.. pentru ca, sa nu uitam, si el e barbat, vanator experimentat.
Cu lacrimi in ochi varsate pe ascuns cand masina ruleaza monoton si ea privest absent peisajul de pe scaunul din dreapta, femeia va decide sa renunte la penis care ii da fiori de multe ori pe saptamana - nu e de ajuns... El, tinar ..carierist si stresat, conduce si nu intelege ce dracu ar mai trebui sa faca pentru linistea cuplului. Ca doar depune toate eforturile. Trage masina pe dreapta si se usureaza in plin camp. Se urca inapoi fara sa-si aduca aminte ca ea l-a rugat sa-i aduca puloverul din portbagaj.
Vor ajunge in curand la munte. Undeva la acelasi hotel se vor intalni cu un barbat jovial trecut de prima tinerete, dar cu zambet irezistibil si povesti fantastice.
Femeile au nevoie de protectie si tandrete. Femeile renunta cel mai usor la penis. Barbatii renunta la tandrete si protectie. Acest razboi surd al neintelegerii va da nastere profitorilor. Cine sunt ei? Pe termen scurt amantii. Pe termen lung cei intelepti si rabdatori.
Pe drumul de intoarcere el este bucuros si usurat ca ea si-a revenit. E vorbareata si nu mai priveste absenta pe geam .
Si zambeste ca in prima zi. E prea neatent ca sa realizeze inceputul sfarsitului.
Pe terasa hotelului barbatul jovial, trecut de prima tinerete savureaza un cognac... Pe buza paharului este zahar...



'SEXUL REPREZINTA SURSA VIEȚII ȘI NU VOM ÎNVĂȚA SA VENERAM VIATA PANA NU ÎNVĂȚĂM SA ÎNȚELEGEM SEXUL
avatar
TAVI
star porno

Mesaje : 12516
Data de inscriere : 21/05/2010
Varsta : 42
Localizare : GALATI

Sus In jos

Re: Caffee -Blog

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum