Ultimele subiecte
» Noapte buna!
Scris de Casiana 04/08/17, 10:43 pm

» Blue Caffee!!...
Scris de Casiana 04/08/17, 10:35 pm

» La multi ani, Leo!!....La multi ani, Trident !!
Scris de Casiana 04/08/17, 10:30 pm

» Topicul de barfe fara frontiere
Scris de Casiana 04/08/17, 10:21 pm

» Pentru oaia ratacitoare .....
Scris de Enola 02/08/17, 02:29 pm

» Sarbatori Religioase si Nationale
Scris de Casiana 21/05/17, 04:22 pm

» Omul din oglinda
Scris de elenita 11/05/17, 06:22 am

» Ton-Tu
Scris de elenita 04/05/17, 08:52 am

» Poezia , hrana pentru suflet
Scris de Quanchi 03/05/17, 01:45 am

» Ce palaria mea !?
Scris de Quanchi 02/05/17, 01:17 am

» Memories ....
Scris de Enola 01/05/17, 01:19 pm

» Papusi...papusi...
Scris de elenita 30/04/17, 07:04 am

» Ciocolata pentru Vlavi !
Scris de Quanchi 30/04/17, 02:24 am

» Look into my eyes
Scris de Quanchi 30/04/17, 02:10 am

» cum rezistati fara masina(autoturism)
Scris de Vlavi 29/04/17, 06:08 pm

» De ce NU m-am lasat de fumat?!
Scris de Vlavi 29/04/17, 07:42 am

» Fereastra deschisa spre lume...
Scris de elenita 24/04/17, 06:27 am

» Pe aripile vantului ....
Scris de Enola 19/04/17, 07:13 pm

» Bancuri misto
Scris de Geta 11/04/17, 04:17 pm

» Arta de sub foarfeca
Scris de elenita 09/04/17, 08:37 am

» Love and Pearls
Scris de Vlavi 07/04/17, 06:31 am

» Scrisori pentru un necunoscut
Scris de Quanchi 31/03/17, 07:23 pm

» Raze de luna...
Scris de Quanchi 31/03/17, 06:37 pm

» Unde eşti, primăvara mea?
Scris de Quanchi 31/03/17, 06:05 pm

» Nu tranti usa cand pleci !
Scris de Enola 31/03/17, 01:35 pm

» Despre prietenie
Scris de Quanchi 30/03/17, 02:48 am

» Sunt în vârstă şi nu mi-e ruşine de asta
Scris de Quanchi 30/03/17, 01:59 am

» Ce ganduri ne colindă...
Scris de Quanchi 30/03/17, 01:42 am

» Creatii proprii ..proza, poezie,eseuri.....
Scris de Enola 29/03/17, 12:26 pm

» Si eu vreau sa slabesc!
Scris de elenita 27/03/17, 07:35 am

» Tatici pentru copii
Scris de elenita 27/03/17, 06:08 am

» Anotimpul povestilor
Scris de elenita 27/03/17, 06:04 am

» Do you need a hug ?
Scris de elenita 25/03/17, 02:12 pm

» Dedicatii muzicale !!
Scris de Quanchi 25/03/17, 04:24 am

» Joacă-te cu mine, rază de soare!
Scris de elenita 21/03/17, 06:36 am

Curs Valutar

O lectie de viata....

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

O lectie de viata....

Mesaj Scris de Fabienne05 la data de 31/05/11, 03:22 pm

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.
Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : "Ajuta-ma Doamne".
Deodata auzi o voce venita din departari:
"Ce doresti fiule?"
"Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni"spuse Dumnezeu
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasat de franghia ta esti tu?


"cu cat cunosc oamenii mai bine cu atat imi iubesc cainele mai mult !!"
avatar
Fabienne05
Faby
Faby

Mesaje : 542
Data de inscriere : 23/02/2010
Varsta : 62
Localizare : bucuresti

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de Vlavi la data de 07/07/12, 07:44 pm


O imagine simpatică?
Un cadru bine ales?
O lecţie de viaţă
.


avatar
Vlavi
" Buni de Irina "


Mesaje : 20762
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 59
Localizare : Brăila

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de elenita la data de 24/07/12, 08:00 pm




Profesoara Debbie Moon studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Prin urmare, unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat. Atunci, o fetiţă din grup spuse:

- Eu ştiu totul despre adopţii pentru că eu sunt adoptată.

- Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil.


- Înseamnă că tu creşti în inima mamei tale, în loc să creşti în burta ei! a răspuns fetiţa.





avatar
elenita
Painea lui Dumnezeu
Painea lui Dumnezeu

Mesaje : 17954
Data de inscriere : 07/02/2012
Varsta : 58
Localizare : departe de lumea dezlantuita

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de Vlavi la data de 24/07/12, 08:04 pm

Foarte frumos răspuns. Eu cred că familiile care adoptă copii şi îi cresc apropiindu-şi-i, iubindu-i ca şi când ar fi sânge din sângele lor, sunt oameni deosebiţi.


avatar
Vlavi
" Buni de Irina "


Mesaje : 20762
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 59
Localizare : Brăila

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de elenita la data de 26/07/12, 09:38 pm

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea. Socrate i-a răspuns:

-Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare.

Platon l-a ascultat fără să crâcnească şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit:

-Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.

Socrate i-a spus:

-Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria. Socrate i-a zis:

-Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta!

Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

-Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus:

-Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea. De această dată, Socrate l-a îndrumat:

-Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată!

Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi la întoarcere a povestit:

-Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.

Socrate i-a zis:

-Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa. Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

-Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus:

-Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.


Morala:

Dragostea nu înseamnă perfecţiune!

Căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una!

Fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută!

Viaţa este bucuria de a fi împreună!







avatar
elenita
Painea lui Dumnezeu
Painea lui Dumnezeu

Mesaje : 17954
Data de inscriere : 07/02/2012
Varsta : 58
Localizare : departe de lumea dezlantuita

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de elenita la data de 24/08/12, 08:05 pm



Intr-o dupa amiaza frumoasa de toamna , un vestit guru , insotit de ucenicii sai , se odihnea pe unul din malurile raului Gange. Unul dintre invatacei isi lasase privirea sa cutreiere , distrata , peste o piatra gasita pe drum , in timp ce se gandea la multimile de oameni veniti in acea zi sa asculte vorbele maestrului sau. "Invatatorule" , a spus el la un moment dat , "ai darul de a invata orice om cum poate sa se elibereze de desartaciunile lumii.Dar multi dintre cei care iti asculta cuvintele par sa isi piarda prea mult timp in razboi cu ei insisi sau in cautarea unor distractii efemere . De ce isi risipesc ei viata in acest fel ?"

"Desi viata omeneasca este cea mai pretioasa comoara de pe acest pamant , cei mai multi oameni nu stiu sa ii recunoasca valoarea", i-a raspuns guru-ul.

"Cum asa ? Oricine stie sa aprecieze valoarea vietii , " a zis, contrariat, ucenicul.

"Nu este asa " , a replicat maestrul . " Fiecare om da o anumita valoare lucrurilor in functie de felul in care gandeste. Persoane diferite , cu diverse grade de cunoastere , gasesc valori diferite in orice lucru.Piatra pe care ai gasit-o in praful drumului poate fi un bun exemplu. Du-te la piata si vezi cati bani poti obtine pentru ea."

Cu mintea incetosata de confuzie, ucenicul s-a indreptat catre centrul orasului si s-a oprit la un chiosc cu dulciuri pentru a intreba vanzatorul daca nu doreste sa ii cumpere piatra.Omul a ras in hohote si l-a alungat : "Pleaca de aici, ma faci sa-mi pierd timpul !"

Invatacelul a incercat apoi sa isi scoata piatra la mezat la un taran cu o taraba de legume."Am o multime musterii care sta la coada sa imi cumpere marfa ", i-a zis taranul ." Iti dau o ceapa daca pleci de aici."

Ucenicul nu s-a dat batut si si-a incercat norocul in mai multe magazine, fara a avea insa vreun succes. In cele din urma, si-a luat inima in dinti , si a intrat in pravalia bijutierului. La vederea pietrei , acesta si-a holbat ochii , nevenindu-i sa-si dea crezare ochilor ."Imi pare rau ", a spus bijutierul , "dar nu am suficient de multi bani pentru a-ti cumpara gema. Dar pot sa iti dau 100 de rupii daca ma lasi sa o privesc mai mult."

Invatacelul a dat fuga la guru si i-a povestit ce s-a intamplat.

"Ai vazut " , a spus invatatorul , "cum oamenii ignoranti au confundat o gema pretioasa cu o piatra fara valoare. Daca cineva ti-ar fi spus mai inainte ce valoarea are piatra asta , nu i-ai fi dat crezare si ai fi gandit ca este nebun. O astfel de piatra pretioasa este si viata omului, si indiferent cum te tocmesti pentru ea , ea iti apartine numai tie."









avatar
elenita
Painea lui Dumnezeu
Painea lui Dumnezeu

Mesaje : 17954
Data de inscriere : 07/02/2012
Varsta : 58
Localizare : departe de lumea dezlantuita

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de Vlavi la data de 15/09/12, 06:37 pm

O altă lecţie de viaţă. Interesantă, tristă, mobilizatoare.
Este vorba despre Vişinel Bălan, actor.
Învingătorul Vişinel, orfan din 13 fraţi: bătut crunt la casa de copii, azi inspector, actor, om de succes



"Mama, când am cunoscut-o eu, era desculţă şi tocmai cobora un
deal. Avea în mână nişte bolovani cu care arunca după câini. Pe mine nu
m-a cunoscut, n-avea de unde. Frăţiorul îi spune, de lângă mine: mamă,
ţi l-am adus acasă pe Vişinel. Ea are o reacţie foarte vulgară, înjură
şi întreabă: dar cine-i Vişinel? Cum cine, băiatul tău cel mic. Apoi
mama începe să plângă şi mă ia în braţe. Ea mă strângea tare, eu eram
panicat. Nu arăta deloc aşa cum mi-o imaginasem ani de zile .
Părea nebună, iar eu nu puteam să accept că ea e mama mea. Avea
schizofrenie gradul doi, după ce o lovise trenul”. Vişinel Bălan se
opreşte din povestit. Îi tremură vocea, i se umezesc ochii, îşi cere
scuze, se ridică de pe canapea, pleacă, plânge în cealaltă cameră,
revine, zâmbeşte şi continuă: "Dar să-l vedem şi pe tata! Frăţiorul mă
ia de mână şi mergem spre prispă. Şi văd la un moment
dat că se ridică un omuleţ de pe prispă, să vadă cine e în curte. Tata
era un bătrân aparent senil, umbla în cârje, avea un picior mai
mic şi semăna cu piticii ăia din desene animate. Fratele îi explică,
iar tata... hmm, cine ai zis că-i Vişinel ăsta? Am dat noroc şi după aia
începe şi el să plângă: iartă-mă că n-am venit niciodată la cămin să te
văd. Nu-mi permit eu să judec, răspund. Şi aşa, bătrâni şi bolnavi cum
erau, au mulţumit amândoi statului că a avut grijă de mine”.

Ca să-şi cunoască părinţii, Vişinel umblase 18 kilometri cu fratele său, din sat în sat, pe o arşiţă de 40 de grade .
Aveau tălpile roşii, carne vie şi, când se opreau la vreo fântână,
copilul se aşeza pe iarbă şi plângea de durere. Fratele îl alina,
minţindu-l că nu mai e mult până acasă. Întâmplarea s-a petrecut acum 14
ani, când Vişinel avea 11 ani.

Aruncat la două luni: "Urlai ca un idiot, vroiam să te şi omorâm"
Până
atunci, povestea a curs aşa: Vişinel avusese ghinionul să se nască al
treisprezecelea copil în familia Bălan din Petreşti, Bacău. Pe aproape
toţi fraţii lui mama şi tata îi aruncaseră în leagănele de stat, nici ei
nu mai ştiu sigur de ce. Tata era alcoolic, mama – o maşină de făcut
copii. Pe Vişinel s-au gândit la început să-l păstreze, numai ca tata,
deranjat că bebeluşul ţipa prea tare, s-a decis să-l vândă ţiganilor
căldărari, la numai două luni de zile. "Urlai ca un idiot, vroiam să te
şi omorâm", i-a povestit mai târziu. Şi chiar când era pe punctul să
fie vândut, un "înger păzitor" al lui (un angajat al primăriei, de fapt)
i-a schimbat definitiv destinul: pur şi simplu i l-a smuls mamei din
braţe şi l-a dus în siguranţă, la o maternitate. Iar de aici s-a plimbat
din centru în centru: întâi la casa
de copii Oneşti, apoi la leagănul de copii preşcolari Comăneşti, apoi
în asistenţă maternală, apoi la Centrul rezidenţial Pro Familia.

"La
Oneşti am stat până la trei ani. De acolo îmi amintesc doar că făceam
pe mine şi că educatoarele ne băteau rău de tot după aia. Dar am şi o
amintire frumoasă: o prăjiturică al cărui miros îl mai simt şi astăzi,
nu ştiu de ce mă fascina. Şi-mi mai amintesc că mă legănam şi mă dădeam
cu capul de pereţi. La Comăneşti am luat cea mai urâtă bătaie fiindcă am
furat o radieră. De fapt, n-o furasem, dar aşa a crezut educatoarea.
Greşisem o literă şi, ca să nu mă bată, am luat de undeva o radieră, am
şters şi am pus-o în buzunar. Un coleg m-a pârât, iar educatoarea m-a
luat, m-a dezbrăcat, m-a întins pe masă şi m-a bătut cu băţul! Vai ce-a
mai dat femeia aia în mine, am avut mult timp fundul vânăt! Ne băteau
pentru orice, că nu mâncăm tot, că nu dormim după amiază... cred că pur
şi simplu le făcea plăcere", mai povesteşte Vişinel.

Multă vreme a
crezut că n-are părinţi. Vedea că pe el nu-l vizitează nimeni şi-şi
închipuia că e singur pe lume. După aia, pe la opt ani, fără să vrea, a
auzit o discuţie între educatori – vorbeau despre părinţii lui. El era
atât de timid, de traumatizat şi de îngrozit de bătaie, că n-a avut
curaj să întrebe mai mult. A ţinut în el ce-a auzit, făcând pe mutul.
Peste încă trei ani şi-a cunoscut doi dintre fraţi, absolut întâmplător.
Povestea e ca-n filme, iar când şi-o aminteşte, tânărului nostru încă i
se aprind ochii.

"Mai avem aici pe cineva Bălan, poate sunteţi fraţi"
"Doi
dintre fraţii mei făceau armata şi au venit într-un schimb experienţă
la Comăneşti. În ziua aia ţin minte că n-am vrut să dorm şi mi-era tare
frică să nu mă bată educatoarea pentru asta, aşa că am rămas afară şi am
refuzat să intru în cămin. Cumva, colegii mei au intrat în vorbă cu
fraţii. Cum vă cheamă? I-au întrebat. Bălan. Păi noi mai avem aici pe
cineva Bălan, poate sunteţi fraţi, a zis un coleg. Au început ei să
râdă, dar pe urmă colegul a venit la mine: Vişinel, vino încoace că
ţi-am găsit fraţii! Nu vin, că ştiu eu, mă vede nebuna aia şi vrea să mă
bată! Hai, mă, că ţi-am găsit fraţii, n-auzi, nu te bate nimeni! Ne-am
cunoscut, ne-am confruntat datele din certificatul meu de naştere cu
cele din buletinele lor şi pe urmă a fost aşa, o chestie seacă la care
nici unul dintre noi nu ştia cum să reacţioneze, de genul, ok, suntem
fraţi, şi acum...?". Şi aşa a aflat el că mai are încă 12 fraţi, că el e
al 13-lea şi că majoritatea au fost aruncaţi pe la casele din copii.

În
adolescenţă a ajuns în asistenţă maternală, într-o familie în care
adulţii se certau în fiecare zi. Istvan, tatăl, îl lua la pumni pe
Vişinel când se enerva că nu mai are ţigări. Aşa că băiatul îşi învăţase
lecţia: puţinii banii de buzunar primiţi de la Istvan nu-i cheltuia, ci
îi punea deoparte. În momentele de criză, când Istvan venea să-l bată
că n-are ţigări, se ducea şi îi cumpăra el ţigări din banii lui de
buzunar, ca să-l calmeze.

"Singurul lucru pe care îl ceream de
la ei era să fiu şi eu îmbrăcat. Dacă vrei haine, trebuie să mergi cu
ziua, îmi spuneau. Aşa că mă trezeam la 5 dimineaţa şi munceam până la 7
seara pe câmp, pentru 15 lei. Din cauza asta era să dau în cancer de
piele. N-am ştiut nimic, până în momentul în care m-a oprit preotul
comunei: ai spatele copt, nu te arde? M-a întrebat. Ba da, dar rezist,
numai să nu mă atingeţi. M-a întins pe burtă şi mi-a dat cu o soluţie
antiinflamatoare. A doua zi m-a trimis la Urgenţe, iar acolo mi-au zis
că dacă mai stăteam o zi în soare făceam cancer".

Dar nici după
acest episod bătăile din casă n-au încetat. Vişinel nu riposta
niciodată, doar plângea înfundat şi se închidea în el. Într-o zi n-a mai
putut răbda, s-a urcat în tren şi s-a dus direct la Protecţia
Copilului. L-au trimis înapoi la Istvan, a plecat din nou. La
despărţire l-au blestemat să n-aibă parte de nimic bun în viaţă. Dar n-a
ieşit cum au vrut ei.

Un înger păzitor trup de om
A
intrat la liceu, a devenit cel mai bun din clasă, a ajuns la centrul
Pro Familia şi şi-a găsit un protector care îl iubea sincer şi-l aştepta
mereu cu masa pusă. "Domnul Prihoancă a venit la mine la şcoală, cu o
poză în mână, întrebând de Vişinel. Eu eram îmbrăcat în nişte haine
penibile, când deodată, văd că vine la mine un om înalt şi mare, cu o
poză în mână, uitându-se de mai multe ori când la mine, când la poză. Tu
eşti Vişinel? Da. Eu trebuia să fiu asistentul tău maternal, dar nu mai
pot căci am luat deja un copil mai mic. Aş vrea să vii pe la mine pe
acasă să vorbim, zice. Păi eu sunt la şcoală, nu pot să plec chiar aşa,
răspund. Atunci, uite, stau pe hol şi te aştept să termini, spune el.
Şi da, a stat trei ore pe hol şi m-a aşteptat să-mi termin orele",
povesteşte Vişinel. Acasă i-a întins o masă festivă, i-a spus lucruri
frumoase care i-au dat încredere în el şi, pur şi simplu, a început să-i
schimbe viaţa.

Şi aşa a intrat tânărul în cea mai fericită
etapă a existenţei lui căci domnul Prihoancă i-a făcut legătura cu
ONG-uri şi asociaţii în care Vişinel a început să lucreze ca voluntar.
Se bucura să facă orice pentru a-i ajuta pe cei mai slabi decât el, pe
copii săraci, fără părinţi sau pe pensionari. Iar domnul Prihoancă îi
amintea în fiecare zi că menirea lui în viaţă este să crească şi să se
dezvolte.

Vişinel l-a ascultat şi a devenit cel mai bun din
clasă, olimpic la chimie şi preşedinte al consiliului elevilor. El,
orfanul, singur printre ceilalţi copii cu familii şi părinţi. Noaptea
învăţa scrâşnind din dinţi, ziua mergea la şcoală şi se implica în toate
proiectele ce-i picau în mână, gen Eco Şcoala, Comenius şi multe
altele. Ba chiar s-a revoltat împotriva sistemului şi a propus un fel de
uniformă şcolară pe care, culmea, profesorii au şi acceptat-o.

Sincer
impresionat de forţa sa, un alt binefăcător l-a ajutat să se transfere
la cel mai bun liceu din Bacău. Educatoarele s-au opus, spunându-i să o
lase baltă, că nu-i de nasul lui. Sigur va rămâne corigent sau poate
chiar repetent. Dar degeaba, Vişinel era prea încăpăţânat şi mult prea
dornic să-şi demonstreze lui însuşi că poate reuşi. Şi apoi, aşa, cu
multă trudă, a ajuns student la Drept şi, în paralel, referent la
Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. Dar cel mai mult îi
plăcea să organizeze evenimente pentru tineri.

"Mi-am dorit o bicicletă. Ştii ce înseamnă ca dimineaţa la ora 8 să găseşti o o bicicletă în faţa porţii?"
Într-o
zi s-a dus la un casting de teatru şi aşa a ajuns şi actor, într-o
piesă –turneu cu actori amatori numită, culmea, "E 13, ce noroc!". Acolo
a simţit că a electrizat atât de mult publicul, încât asta i-a dat
aripi şi l-a ambiţionat şi mai mult, iar astăzi a ajuns student la
UNATC.

Ca şi cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, anul trecut a
devenit director executiv al asociaţiei Împreună construim viitorul.
Acolo, marea sa împlinire vine atunci când reuşeşte să pună pe picioare
proiecte ale căror mesaje sună cam aşa: "Orice film trebuie să aibă un
happy end. Dar ca să aibă un happy end, filmul trebuie mai întâi să
înceapă. Vino să afli care este primul pas din filmul unei vieţi de
succes! Te invităm la lansarea proiectului My Challenge!".

Acum,
la 25 de ani, a înţeles perfect ce vrea de la viaţă. Nu bani, nici
faimă, nici carieră. Doar atât visează: să le dea o şansă celor slabi,
ajutându-i să crească şi să capete încredere în ei. De ce? Fiindcă se
poate, ne răspunde, simplu. "Aşa a fost şi povestea mea; când nimeni din
jur n-avea încredere în mine, doar eu singur aveam. Credeam în visele
mele fiindcă trebuia să cred. Când eram mic mi-am dorit o bicicletă.
Ştii ce înseamnă ca dimineaţa la ora 8 să găseşti o o bicicletă în faţa
porţii? Şi o fetiţă care să-ţi spună: e pentru tine. Apoi am zis că
vreau să am calculator şi la scurt timp l-am avut. Pe urmă mi-am zis că
vreau să stau într-o familie şi am avut familia, la Istvan. Apoi, o
maşină şi am avut-o. Apoi, o casă şi am primit casa asta moştenire. Şi
dacă stau să mă gândesc bine, cred că nu mi-a lipsit nimic".
sursa: jurnalul.ro


avatar
Vlavi
" Buni de Irina "


Mesaje : 20762
Data de inscriere : 19/02/2010
Varsta : 59
Localizare : Brăila

Sus In jos

Re: O lectie de viata....

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum